Tinand cont de timpul petrecut in spatele volanului, de sumele uriase pe care le cheltuim pentru a pastra buna functionare a masinii, deci pentru intretinere, dar si pentru situatiile in care reparatia autoturismului ne costa nu doar bani, ci si timp, am putea crede despre soferi ca isi cunosc mai bine masinile. Majoritatea acestora, insa, nu stiu nimic macar acele cateva lucruri esentiale despre masina pe care o au, modul in care functioneaza ea, ce presupune ingrijirea ei si care sunt potentialele avarii pe care le-ar putea suferi.
Prin a cunoaste cat de cat masina ta, nu ne referim la intelegerea tuturor proceselor mecanice, la recunoasterea tuturor pieselor, a liniilor directoare de urmat sau la veleitati in a repara masina atunci cand aceasta are o problema. Vorbim mai degraba despre elementele de baza pe care ar trebui sa le cunoasteti despre masina dumneavoastra inainte de a pleca cu ea la drum.
Primul lucru pe care ar trebui sa-l cunoasteti despre masina dumneavoastra este anul in care a fost fabricata, marca masinii si modelul specific. Aceste lucruri par banale si nestiute doar de un nepriceput, insa veti fi surprins sa aflati ca numarul de persoane care nu cunosc aceste informatii este incredibil de mare. Adesea se confunda anul, iar modelul, odata ce il atribuim altui an, poate fi complet diferit de realitate. Este bine sa stiti aceste lucruri pentru ca toate fluidele, piesele si accesoriile pentru repararea si intretinerea masinii sunt bazate pe anul, marca si modelul acesteia. Proiectarea, constructia si modelele de autoturisme se pot schimba semnificativ intr-un an si puteti avea surpriza de a achizitiona ceva nepotrivit pentru masina dumneavoastra. Talonul este amprenta autovehiculului. Acesta indica marca, data fabricarii, modelul, dimensiunile motorului si ale cauciucurilor, tipul de combustibil, dar si alte detalii importante. Talonul trebuie sa ramana cu masina pe toata durata ei de viata. Trebuie sa aveti intotdeauna acest document la dumneavoastra, dar nu este necesar sa il memorati. Acesta nu este util doar atunci cand vorbiti cu mecanicii sau cu companiile de asigurari, ci si obligatoriu atunci cand circulati cu masina.
Alte informatii pe care trebuie sa le cunoasteti sunt legate de pastrarea functionarii bune a masinii dumneavoastra, de pilda cand sa schimbati uleiul, cand sa verificati filtrele si cand sa va schimbati anvelopele. Fiecare masina are propriul program de intretinere care trebuie urmat pentru a mentine performanta optima si longevitatea masinii dumneavoastra pentru o cat mai mare perioda de timp. De exemplu, presiunea corespunzatoare a anvelopei este probabil cea mai ignorata problema de intretinere a masinilor noastre. De asemenea, banala estimare a capacitatii rezervorului – de cele mai multe ori, asteptam pana cand becul corespondent nivelului de combustibil se aprinde in tabloul de bord.
In timp ce s-ar putea sa ne simtim cuprinsi de o anxietate majora cand se aprind lampile de pe bord, acestea reprezinta o fereastra in sanatatea masinii noastre. Suntem extrem de nelinistiti atunci cand o apare ceva in bord pentru ca asociem acest lucru cu o problema majora a masinii sau cu ceva ce nu va putea fi remediat intr-un service auto, sau, in cazul in care ar putea fi, costurile ar fi prea ridicate. In schimb, uneori, masina vrea sa spuna doar ca are nevoie de ceva – de ulei, de combustibil, asemanator cu cei mici, care plang atunci cand se simt insetati. Manualul sau cartea masinii va va spune ce semnifica fiecare dintre indicatoarele de bord, deoarece acestea variaza de la un producator de autovehicule la altul. Din pacate, nu este specificat si gradul de urgenta pe care il au luminile. De pilda, rosul inseamna ca trebuie rezolvat urgent, pentru a nu pune in pericol siguranta pasagerilor, galben poate sugera o problema care trebuie rezolvata cat mai repede posibil, in timp ce verde exprima ceva ce poate fi amanat – insa nu pentru o perioada foarte lunga de timp.
Intelegerea acestor informatii-cheie reprezinta primul pas spre a te simti la controlul masinii tale, in a putea purta o discutie cu un mecanic auto si in a face alegeri mai bune cu privire la autovehiculul tau.